Facebook zone

Zona Membrilor

Sectia de Ciclism

2013 Sectia de Ciclism

Sectia de Ciclism

Prima sectie a clubului care s-a bucurat de o popularitate foarte mare avand de la infiintare peste 290 de membrii afiliati cu acte si peste 15.000 de participanti la evenimentele organizate de aceasta in cadrul diverselor proiecte sau campanii ;

 

Membrii acestei sectii provin din diferite tari (Romania, Portugalia sau Italia) dar si din diverse judete ale Tarii (Alba, Arad, Bucuresti, Caras Severin, Cluj, Dambovita, Hunedoara, Olt, Satu Mare, Suceava, Prahova si Timis);

 

In anul 2010 membrii clubului sprijiniti de Fundatia Bega si Bega Grup din Timsioara au participat pentru prima data la competitii de Maraton, acestia ocupand podiumul, respectiv locurile 1 si 2 la toate competitiile Internationale la care au participat, surclasand alte cluburi mai numeroase ca participare sau cu ceva experienta mai multa in cele competitionale

Activitatea competitionala enumerand si participari la intreceri Internationale (AUSTRIA) , unde au ocupat locul 1 in cadrul campionatului lor national de Hillclimb sau am participat la Tratloane Internationale cum ar fi cel de la Mamaia, septembrie 2013;

 

Sectia de Ciclism a organizat sau participat in medie pe luna cate 10 evenimente indiferent de anotimp. Aici putem aminti Team-building-uri, participari la concursuri si simpozioane, organziari de ture cu bicicleta, organizari de competitii cicliste sau de conferinte si work-shop-ri, donatii si activitati caritabile, etc ...;

 

Sustinem membrii nostrii prin acordarea de bonusuri, prime si deconturi cuprinse intre 5% si 100% pentru activitatile ce le desfasoara in cadrul clubului nostru, in functie de prestanta si tipul de activitate ce il desfasoara

 

Vrei sa te inscri alaturi de noi ?

Nu mai sta pe ganduri, suntem SINGURUL club de ciclism din Timisoara ce are activitate constanta si sponsori pe masura incepand de la infiintarea sa si pana astazi !

 

Articole cu noi si despre noi ! 

 

 


 

 

 


2010


 

2011

e-max.it, posizionamento sui motori

Vizitatori din Octombrie 2012

Users
1
Articles
200
Articles View Hits
581137

Contact

 Telefon  0722 550 897

 Email  CS @ GRATZU.RO

Sponsorii si colaboratorii Clubului

                                                                                                                        eXTReMe Tracker